Grădina botanică din Iaşi

 

Grădina Botanică sau altfel spus – grădina din dealul Copoului – este un loc de care noi, ieşenii, suntem foatre mândri, un colţ mirific de relaxare indiferent de anotimp şi de vârstă. Arhitectura peisagistică, nu face altceva decât să te încânte vizual şi olfactiv, iar odată ajuns acolo te vei simţi acaparat, vei avea senzaţia de vis frumos din care nu vei mai vrea să ieşi.

Despre Grădina noastră botanică vă pot spune că a luat fiinţă în anul 1856, din iniţiativa medicului şi naturalistului Anastasie Fătu, al cărui nume îl poartă în prezent. Este prima grădină botanică universitară fondată în România şi, în acelaşi timp, cea mai mare din ţară, unică în privinţa numărului de taxoni şi a valorii conservative a acestora.

 

De asemenea, se remarcă prin multitudinea de colecţii de plante decorative, respectiv – cea mai bogată colecţie de trandafiri din ţară, o colecţie deosebită de crizanteme (469 soiuri, din care 41 soiuri create aici) şi tufănele, o colecţie impresionantă de azalee şi camelii şi nu în ultimul rând, o valoroasă colecţie de plante dirijate în stil bonsai.


Cum spuneam şi la început, Grădina Botanică “are grijă de sufletele noastre” în mai toate anotimpurile – în luna februarie are loc expoziţia de azalee, primavara aduce la Iaşi expozitia de trandafiri iar în octombrie, când Iaşul este învăluit de culorile toamnei, are loc expoziţia de crizanteme.

Fireşte, ar mai fi multe de spus dar mai bine las imaginile să vorbească.
Să fie primăvară!

 

7 comentarii

  1. avatar

    Georgiana, multumim! Nu stiam, auziesm doar, dar nu stiam ca in Iasi este o Gradina Botanica atat de frumoasa, mare si interesanta! As vrea sa o vizitez. Deocamdata o vizitez aici, datorita tie! Bine ai venit printre colaboratori! 🙂

  2. avatar

    Mirela, esti invitata mea la Iasi sa ti-o arat de-adevaratelea!
    Bine v’am gasit, cu bucurie! va pup pe toti!! 🙂

  3. avatar
    Gabriela Ilies

    Ce minunatii sunt acolo, in “dulcele targ al Iesilor”. NU stiam ca aveti o gradina botanica atat de frumoasa si de mare. Dar stiu ca mai aveti multe alte locuri frumoase si oameni deosebiti. Acum e primavara cu inceputuri si infloriri timide pentru toata lumea. Dar se aude forta verii sare o sa vina. Sa nu uiti sa ne scrii ceva si despre teiul lui Eminescu. Romanticilor le e dor de el. 🙂

  4. avatar
    -X-

    Iata ca am nimerit intr-un loc foarte cunoscut 🙂 … mi-ai adus aminte de perioada studentiei.

    Imi place cum ti-a iesit melcul “la rascruce de drumuri”.

  5. avatar

    Odata cu lansarea celor doua produse, CROSSwire si TRUSSwire, obiectivul nostru este acum mai real decât oricand.

  6. avatar

    Cate soiuri de trandafiri exista in colectia de la Iasi? Noi, la Mandruloc (Arad), in rozariul Eutopia Gardens, avem peste 2000. Am putea colabora.

    • avatar

      Buna ziua! Trebuie sa va adresati celor de la Gradina Botanica direct, sunt convinsa ca ar fi incantati! Sa aveti o zi buna! 🙂

Lasa un Comentariu