Vă invităm să vedeţi mai multe poze cu Piața Muzeului în galeria noastră foto.
Îmi amintesc că mai mulţi vizitatori ai blogului nostru au întrebat: „a cărui muzeu e Piaţa Muzeului?” Şi asta pe bună dreptate, deoarece, dacă e a unui muzeu, hai să-l prezentăm publicului cu piaţă cu tot! Piaţa Muzeului este pentru clujeni o oază de linişte în forfota oraşului, un loc aflat în inima târgului, dar izolat în mod straniu de gălăgie şi poluare. Înconjurat de artere intens circulate, zgomotoase, tumultoase, importante, această piaţă are un aer ireal de patriarhal, static, tăcut, anacronic în sensul cel mai romantic şi nostalgic al cuvântului. Iată-ne la plimbare, într-o splendidă duminică de mai, cu cer senin şi soare îmbietor, pe străzile cu parfum medieval ale Clujului. Ne-am înarmat -cu mic, cu mare – cu aparatele de fotografiat şi am „luat în chip” pentru voi…
…O imagine de ansamblu cu Piaţa Muzeului. Aici dintr-un unghi din care se poate vedea Biserica Franciscană, cu clădirea mănăstirii în continuarea acesteia şi Obeliscul Carolina, primul monument laic al Clujului, celelalte construite până atunci în oraș având semnificație religioasă.
Biserica Franciscană e un edificiu foarte vechi şi frumos. Inițial, pe acest loc a existat o mai veche biserică romano-catolică, construită în stil romanic, prima din Cluj, ridicată în sec. XI-XII, dar distrusă în timpul primei invazii a tătarilor (1241). Actuala biserică a rămas boltită în stil gotic, dar faţada de Vest şi turnul sunt baroce. Decorul fastuos din interior este tipic baroc. Odată cu anul 1728, fostul edificiu gotic e restaurant de franciscani, care inițiază o campanie de reconstrucţie a bisericii, în care refac turnul din fațada vestică și interiorul, prin boltiri tipic baroce, la o cotă mai joasă decât vechea acoperire gotică, prăbușită la acel moment. Construcţia, romanică iniţial, apoi gotică, azi barocă în mare parte, se remarcă mai ales prin bolţile şi ferestrele altarului, în arc frânt. Mănăstirea a adăpostit o vreme „Școala de Muzică”, devenită ulterior „Liceul de Muzică Sigismund Toduță”, care există și astăzi aici (vezi clădirea portocalie).
Piaţa Muzeului şi-a primit numele după Muzeul de Istorie al Transilvaniei, aflat în capătul acesteia. Iată-l, renovat şi deoesbit de bine dotat. Vă rog să-l vizitaţi, deoarece are multe exponate deosebite. Există aici o colecție de peste 24.000 de piese arheologice, numismatice și alte piese din diverse domenii cum ar fi botanică, zoologie sau mineralogie. Aceste colecții au fost preluate de universitatea clujeană odată cu înființarea ei.
Piaţa Muzeului a purtat, de-a lungul timpului, diverse denumiri. În Evul Mediu era cunoscută ca Piaţa Mică (Piaţa Mare fiind cea din jurul bisericii Sf. Mihail), apoi Piaţa Karolina, în secolele XVIII-XIX, iar o vreme s-a numit Piaţa Cetăţii Vechi. Aerul medieval se datorează pavajului din bucăţi de piatră şi clădirilor vechi, rămase aşa cum au fost concepute, dar renovate. Lângă Obeliscul Carolina (ridicat în onoarea împărătesei Carolina, care împreună cu soțul ei, împăratul Francisc I, au efectuat o vizită la Cluj, în 1817, cu scopul de a întări loialitatea supușilor din această parte a imperiului.) există bănci, copaci şi rondouri cu flori, aşa încât te poţi aşeza să priveşti, să te odihneşti sau să citeşti ceva.
Piaţa a fost transformată, din fericire, în zonă pietonală.Vara avem aici terase în aer liber, unde se organizează şi evenimente, situate mai ales în zona Casei Matei Corvin. Puteţi lua, la repezeală…un kebab de criză, l-am fotografiat pentru voi! 😉
Cum ajungeţi aici? Dacă sunteţi în Parcul I.L Caragiale, mergeţi pe strada “Victor Deleu”, iar din zona străzii “Regele Ferdinand”, pe strada “Emile Zola”. Dacă sunteţi în Piaţa Unirii, lângă Biserica Sf. Mihail, o luaţi pe strada “Matei Corvin” şi ajungeţi exact în zona pietonală, cu terase, a pieţei. O cupă de îngheţată asortată, o bere sau o răcoritoare preparată, fac plimbarea şi mai plăcută.
Daca voi mai vizita Clujul, mi-ar placea sa fie in acest anotimp ca sa ajung acolo.Imi place cum arata Piata, cladirile, terasele cu umbrele.
O seara linistita, Mirela!
Sa speram ca vei mai veni la Cluj, Gabi! E aproape, iar Piata Muzeului e frumoasa in orice anotimp. Totusi, mai bine din Mai si pana-n Septembrie! Te asteptam! 🙂
Aici e cea mai bune zona pietonala, cu terase numai bune pentru savurat o racoritoaresau bere. Atmosfera e foarte fain descrisa, felicitari. Imi plac si pozele! 🙂
Pe Eroilor e mai buna, dar aici e mai linistita si mai ferita de priviri si poluare! 😉
Aaaaa, pai hai sa mergem azi imprena! 🙂
Imi place mult piata acesta, e linistita. Foarte bun articol, habar nu aveam de importanta Bisericii Franciscane si obeliscul, chiar si Muzeul de istorie, care e aici. E frumos. O seara frumoasa!
Parte cu kebabul e buna de tot! 🙂
Ne bucuram sa aratatm clujenilor si celorlalti vizitatori frumsetea si importanta orasului nostru. Multumim, clujeanule, si te mai asteptam! 🙂
Da la ultima vizită în Cluj am fost acolo!Îmi place foaret mult tot ce este acolo!Frumoasă postare și fotografiile sunt pe măsură.
Suntem onorati ca un pasionat si impatimit de arta fotografica sa laude fotografiile noastre! Multumim se-cret! O zi senina! 🙂
Minunat articol, Mirela, şi reuşite fotografii, Enya ! Din păcate nu am putut să mă bucur de frumuseţile descrise. Liceul vostru de muzică m-a făcut să-mi amintesc halul îngrozitor în care a ajuns clădirea liceului de muzică din Capitala României. Poate mă duce zilele astea soţul meu până acolo, să fac nişte fotografii. Eu nu am cuvintele potrivite să descriu dezastrul…
Zina, bucura-te, te rugam noi, toata echipa! Si aici au fost multe rugaminti si efort depus, pentru a se ajunge la un acord.doar asa s-a mai renovat cladirea. Dar nu se stie cat timp va mai fi a liceului. Noi speram ca va fi, pentru ca merita, sunt elevi buni.O zi frumoasa! 🙂
Mulţumesc Zina, i-am spus Enyei, o încurajează aprecierile, ca pe orice copil, ca pe noi toţi! Te aşteptăm la Cluj! 🙂
Unul din locurile mele preferate. In special seara la o berica mmmmm, colo langa Casa Matei Corvin. Se si misca aerul acolo fiind racoare in zilele calduroase.