Porțile și bastioanele Clujului – part 1

Cu toții știm de Bastionul croitorilor (cunoscut şi ca Turnul Croitorilor)  și de Turnul pompierilor, mai puțin de Bastionul postăvarilor sau cel al pantofarilor. Aceste patru construcții sunt ultimele bastioane rămase din cetatea medievală a Clujului, care în vremurile cele mai bune număra în total 20 de bastioane și porți. Construcția lor se întinde pe 3 secole, iar dispariția lor pe două, marea majoritate dipărând în prima jumătate a secolului 19. Bastioanele și porțiile erau arondate breslelor care aveau grijă de intreținerea lor și de apărarea lor, la nevoie.

Dar hai să le vedem pe rând.  Puteți vedea și o hartă cu cetatea și cu bastionele, porțiile marcate.

Bastionul Croitorilor

Prima atestare datează din 1475.  Patronat de breasla croitorilor, este singurul bastion rămas intact până în zilele noastre. Renovat recent găzduiește  Centrul de cultură urbană, care cuprinde o cafenea literară la subsol, o sală de conferințe și spații expoziționale. La parter e foarte plăcut iarna, existând aici un muzeu-restaurant, cu un bar, unde te poţi aşeza la mese cu scaune înalte, dar există şi mese cu scaune mai comode, tip restaurant. Noi am nimerit înainte de pauza elevilor de la liceele Şincai şi Coşbuc, aşa că am avut loc şi am comandat câte un sandviş bun, cu şniţel de pui şi salată, încălzit la gril. Ceaiul a fost fierbinte şi aromat. În pauză, au năvălit elevii înfometaţi, aşa că, după ce am aşteptat-o pe fiica noastră să ia un ştrudel împreună cu alţi colegi, am lăsat locurile libere pentru studioşii înfometaţi. Acum e deschisă mica terasă din faţa localului, care funcţionează toată vara, cu mese protejate de umbrele mari de soare. Şi aici e bine să vii între pauze, deoarece, după fiecare oră de curs elevii trec cei câţiva metri de stradă şi se delectează cu fresh de portocale, ceai sau felurite gustări.

Bastionul Tăbăcarilor

Data construcției este necunoscută, a fost patronat de bresla tăbăcarilor.  Se înălța pe zidul de sud undeva în zona terenului de sport de la Liceul Gh. Șincai,  pe strada Avram Iancu. A fost demolat în 1811.

Bastionul Zidarilor

Menționat prin 1644, patronat de bresla zidarilor, dispărut în 1810. Se afla pe zid în continuarea bastionului tăbăcarilor, în apropierea străzii Avram Iancu.

Bastionul Curelarilor

Apare menţionat în 1644, patronat de bresla curelarilor (cei care produceau curele), demolat în 1817. Se afla tot în zona străzii Avram Iancu.

Turnul de poartă din strada Turzii

Datează din secolul 15, patronat de breasla producătorilor de cuțite și a fost demolat în 1841. Poarta se afla la intersecția străzii Universității cu Avram Iancu, vizavi de intrarea în cimitirul central (Hazsongard).

Bastionul Postăvarilor

Construit în secolul 16, patronat de bresla postăvarilor nu a fost demolat dar nici nu poate fi vizitat. Este lipit de zidul rămas pe strada Potaisa, pe partea sudică și este integrat în casele construite ulterior.

Bastionul Postăvarilor - foto Von Danciu

Bastionul Tâmplarilor

Construit în sec. 16-17 demolat în 1880, patronat de bresla tâmplarilor. Se afla pe porțiunea de zid de pe strada Potaisa.

Bastionul Pantofarilor

Nu se cunoaște momentul construcției, a fost patronat de breasla pantofarilor și se află în colțul zidului de pe strada Potaisa.

Bastionul pantofarilor - foto Radu Bulubasa

Dexign-X-Gabi123GinaCoolnewzStropi de sufletVaniaAna UscaCaiusVeraZinaCatiGabriela ElenaGabriela SavitskyTeo NeguraGriskaGabi CimpocaVeroversGabriela NeaguGeorgianaVis si realitateDanielle WolfIoan Sorin UscaAlex Moldovan, BBlaBord, Marty.

18 comentarii

  1. avatar

    Frumoasa postare! Cand te gandesti ca aceste turnuri de aparare, bastioane ale cetatii, acum sunt in plin centrul orasului! Cum a progresat urbea, interesant. 🙂

  2. avatar

    Seara e super la Bastion să stai pe acea băncuță, parcă te-ntorci-n timp.

  3. avatar

    Ma tenteaza sa merg la bastion, recunosc ca n-am intrat inca. Acum sunt hotarat! Frumos si instructiv articol!

  4. avatar

    Ce minunat ar fi daca s-ar fi pastrat mai multe bastioane sau porti. Multe alte orase, foste cetati, au cetatea aproape intacta.

  5. avatar

    Imi plac mult, iar Bastionul Croitorilor mi-e cunoscut.L-am vazut cu ochii mei. 🙂

    • avatar

      Acum renovat si dotat cu muzeu, bar si restaurant e si mai atragator! Te aste[tam, Gabi! 🙂

  6. avatar

    Este prima data (spre rusinea mea de Clujean de 30 de ani) cand aflu si de celelalte bastioane, eu stiam doar de Turnul Croitrilor si cel al Pompierilor (din Piata Mihai Viteazu).
    Nu o data am stat pe cetatuie si amn incercat sa identific traseele zidurilor vecii cetati…
    Nu o data m-am catarat pe zidul de lanaga Bastionul Croitorilor si m-am plimbat, seara tarziu ce-i drept, ca altfel ma trezeam luata de guler de vreun jandarm si data jos, incercand sa imi imaginez cum a fost in alte vremuri…
    Foarte interesanta postarea! Si foarte bine-venita :)Felicitari!

    • avatar

      Va invit cu drag la continuarea povestii. Turnurile poarta celebre doar acum urmeaza :).

  7. avatar

    m-a fascinat mereu partea asta cu bastioanele….ma face sa imi imaginez mai usor clujul in trecut:)

Trackbacks & Pingbacks

  1. În creion « Gabriela Elena
  2. Lăsaţi-mă la vatră! « Teo Negură
  3. Ultimul Mitropolit – 42 « Ioan Usca
  4. Vorbind cu mine despre Fănuş « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte
  5. Râuri de durere surdă « Blog de furăciuni 2
  6. Comentarii la Apocalipsa – 11 | Ioan Sorin Usca
  7. Galopul | Gabriela Savitsky
  8. Poveste de vis (36) « Teo Negură
  9. Carlo Dolci (25 mai 1616 – 17 ianuarie 1686), pictor italian baroc | my heart to your heart

Leave a Reply to clujean