Activând profesional în apropierea bisericii reformate din imagini denumită simplu: “Biserica
11″, am plăcutele clipe-n care trec foarte des pe lângă această construcție.
Biserica se află la capătul cartierului Grigorescu, lângă Casa Radio și Institutul de Chimie. A fost desenată de arhitectul maghiar Imre Makovecz, exponent al arhitecturii organice și proiectată de arhitectul clujean Csaba Muller. Sfințirea a avut loc în 2009 după 10 ani de muncă, timp îndelungat datorită complexității la îmbinarea elementelor de lemn.
În toate anotimpurile construcția e plăcută privirii iar ceața n-are destulă atitudine marțială a o acoperi.
Din câte am înțeles, arhitectura organică se vrea cu clădiri care să se integreze plăcut în peisaj. Biserica 11 conține 90% lemn. Nu sunt bisericos de felul meu, în schimb admir puterea de creație a omului și lucrările sale. Am intrat de câteva ori în interior și pot a vă spune că m-am simțit minunat, formele dându-mi stări de foarte bine. De obicei intru și stau aproape o oră din când în când cu căștile puse, ultima dată ascultând preferata mea, o piesă travel pe care o puteți asculta pe player-ul de mai jos în timp ce vă veți plimba pe fotografia interiorului bisericii: fotografie 360 de grade, deschide AICI
Innocent but happy days by Napocelu
Articolele tale sunt un motiv bun de veni la Cluj 🙂 Cred ca degraba ma pornesc 🙂
Esti plina acum cu motive asa ca: sus in autocar! 🙂 Sunt 2 curse zilnice! 🙂 Vino!
Foarte frumos! Tine-o tot asa!! 🙂
Multuu’ frumuu’ fificuttzo! >:D<
da de acord fac tot posibilul sa merg in Cluj
Tot posibilul Vlad! Sa-ti fie eticheta! 🙂
Intradevar constructia este interesanta,interiorul este neasteptat de frumos si mi-ar place sa particip la slujba.Foarte frumoasa poza.Felicitari !
Am ramas uimit si eu de frumusetea interiorului. E de nedescris, trebuie sa fi acolo sa apreciezi cu adevarat.
O biserica interesanta , am revazut-o de curand, cu ocazia Festivalului de teatru in engleza, Come with us to Dramaland, tinut la Sala RadioTV Cluj, unde fiica mea a luat Premiul Special, adica echipa clasei! Interesant mod de a integra arhitectonic o constructie! 😉
Asa… chiar am fost de serviciu in acea zi, cunosc manifestarea, eram pe la etaj in platoul tv. Daca stiam coboram in sala radio! Felicitari fetitei :-* si toata consideratia tie pentru atentia acordata cresterii ei!
vreau la Cluj !
Vino, nu mai sta! 😀
minunat! si melodia e inspirata ca de obicei:”innocent but hapy day”:) imim place mult cum ai pus in valoare interiorul! tehnica realizarii pozei e super! tu chiar esti un artist:P! lasand emoticonul la o parte commentul meu e : likeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!:), :*
Like si tie Carmen! O adevarata fana al acestui site! >:D<
Interesanta constructie, e prima data cand aflu de termenul de arhitectura organica, imi place ce vad…dar si ce aud. 😉 🙂
Ooo, ma bucur mult ca ti-a placut piesa si articolul Niceo! >:D< Si pentru mine a fost ceva nou acest concept arhitectural.
Biserica este frumoasă,păcat că nu este pictată sau cel puţin să fi avut câteva statui şi tot ar fi fost ceva,dar îmi place şi stilul acesta mai puritan,evanghelic,dacă nu mă însel !
Biserica din cate stiu este reformata. Iar reformatii nu au nici picturi nici statui, ba mai mult nu-si fac nici cruce si nici nu pun cruce pe biserica. Daca te uiti la turnuri vei vedea ca sunt alte elemente de decor in varf.
Da,mulţumesc frumos pentru informaţie !
Mă gândisem eu că trebuie să fie evanghelică sau reformată,dar nu eram sigur !
Salutare Micael! Bun venit aici, ma bucur ca ai fost receptiv la articol. 🙂
un articol interesant, multumim 🙂
Si eu-ti multumesc frumos pentru atentie draga Valentinuta. 🙂
constructia am vazut-o doar din exterior, mereu m-am intrebat cum e inauntru dar n-am avut ocazia pana acum sa intru sa vad cu ochii mei
tu asculti muzica in Biserica? hmmm
melodia e placuta si am duce cu gandul la un drum intins, o calatorie cu masina
Aha, ascult muzica si-n biserica. Nu eram la slujba ci doar am stat putin timp. 🙂
sa te reculegi, si eu fac asta dar fara muzica
Merge si cu muzica foarte bine. 🙂
Abia astept sa vad toate capodoperele istoriei culturii si artei personal 😉
Sa vii neaparat! 🙂
Am impresia ca aduce pe alocuri cu templele din Japonia ..
Buna observatie, intradevar este asemanare. Nu m-am gandit la asta.
Wow, am meditat, calatorind prin bisericuta in fotografia 360 grade. Extraordinar. Cand o sa am ocazia sa mai vin in Cluj sigur o sa ma duc acolo. Bravo Napocel pentru articol. Uneori blogurile tale parca is file dintr-o enciclopedie a vietii. 🙂 Astept articole noi… 🙂
Ooo, multumesc frumos penru aprecieri Laura. Cred ca despre berea Ursus voi scrie zilele astea. 🙂
Cnad e gratis, intotdeauna berea e buna. Preferata mea e berea Chisinau, dar pentru ca nu ma alint pot bea si Ursus… 😀
😆 😆 gratis e-ntradevar cea mai buna. Aha, e buna cea de Chisinau, am baut. 🙂
Frumos.Ma impresioneaza biserica asta ori de cate ori trec pe acolo:),cu toate acestea nu am intrat inca inautru da am sa o fac cat de curand
Chiar te rog sa intri, va merita.
Napocel, fii pregătit…am să vin la CLUJ! Articolele tale, cu poze si informaţii mă îmbolnăvesc…vreau să văd CLUJUL! :=)))