Ştranduri şi piscine din Cluj

Merg la pas, dar la pas de om toropit de căldură, deoarece străzile, aproape pustii la ora aceasta de după amiază lungă şi târzie de vară încinsă, apar aproape goale şi stranii….Am impresia, sub imperiul azuriu al cerului golit de orice urmă de nor, incredibil de albastru şi de frumos, că sunt pe străzile Taorminei, sub soarele sicilian al miezului de vară! Studenţii trăiesc emoţia ultimei sesiuni (cei norocoşi şi studioşi!), absolvenţii de liceu tremură de grija bac-ului, iar viitorii liceeni dau probele la română şi mate, introduse din nou, ca pe vremuri, din fericire (părerea mea). Baftă tuturor! Dar noi unde ne răcorim?! Într-un sezon ce se anunţă a fi de-a dreptul torid, căutăm mai mult decât o răcoritoare de la gheaţă. Aşa că, cele trei ştranduri care au primit autorizaţie de funcţionare: Sun-West, Clujana si Bazinul Olimpic şi-au deschis porţile pentru amatorii de băi şi bălăceală, combinate cu plajă.

Îmbunătăţiri şi preţuri rezonabile, pentru a atrage cât mai multi clienţi, mobilizare generală pentru a pune la punct ultimele detalii în aceste locuri de distracţie, ştrandurile Sun, Clujana si Bazinul Olimpic îndeplinesc condiţia necesară pentru a avea autorizaţia de funcţionare: au instalaţie de clorinare a apei.
Strandul Sun-West, din cartierul Grigorescu are trei bazine: unul pentru adulţi, unul pentru copii şi unul intermediar. Igienizat şi modernizat, cu gazon tuns şi împrospătat, cu toalete renovate şi spaţii pentru garderobă, bazine igienizate, umbreluţe de stuf, şezlonguri şi o terasă, e ademenitor!  Cu siguranţă deja e plin de lume dornică de plajă şi baie.
Ştrandul Clujana, cu aviz de funcţionare, a făcut  investiţii majore în bazin şi în anexe, tot sistemul de filtrare al apei a fost schimbat, astfel că toate normele în vigoare sunt îndeplinite.Acesta are două bazine, pentru copii şi pentru adulţi, două chioşcuri şi un restaurant.


Bazinul Olimpic pune la dispoziţie un bazin mare, cu zece culoare de înot, o terasă, garderobă şi locuri pentru bagaje. Anul acesta s-au efectuat lucrări la duşuri şi vestiare. Bazinul Olimpic va deveni complex de nataţie, iar una din cerinţele Federaţiei Internaţionale de Nataţie (FINA) este ca un asemenea ansamblu să cuprindă şi un hotel ( se va ridica un hotel de patru etaje, cu peste 50 de camere). Partea exterioară a complexului va mai cuprinde încă un bazin de dimensiuni mai mici, iar acolo se va realiza un colţ pentru familiile cu copii mici.
Pentru cei care nu agreează ştrandurile, există câteva piscine foarte bine puse la punct.
Hotelul Belvedere permite accesul la piscina din incintă, în această perioadă. Complexul sportiv de la Iulius Mall asigură piscine şi săli de fitness, costul unui tichet de intrare la piscină, saună şi sală de fitness, valabil pentru 24 de ore, fiind de 50 de lei. Rezonabil, având în vedere condiţiile, curăţenia ireproşabilă şi dotările. Doar vara e aşa, în restul anului trebuind să faci abonament lunar obligatoriu.

Merg la pas şi văd un strop de umbră…aproape de casă, de răcoarea apartamentului şi un fresh de portocale de la gheaţă…Şi aleg, totuşi, marea! Căldură mare, moncher!

Sursa foto

Mirela, Nea Costache, Caius Ana Usca, Gabi Cimpoca Daurel, CellaGabi123, Cati, Coolnewz, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Giana, Ilarie, Vis si realitateIoan Sorin UscaMelami, Teo Negura, rokssana, se-cret, VeroHaicasepoate, Stropi de suflet, SupravietuitorVania, , Zina.

17 comentarii

  1. avatar

    Cădură mare, dar staţi mai bine cu locurile de bălăceală decât noi. E cumplit vara la Bucureşti !

    • avatar

      Zina, să ştii că am văzut ceva ştranduri bune şi în Bucureşti. de exemplu Drumul Taberei, acum nu ştiu zona cum e, dar ştrandul arată bine! 😉

  2. avatar
    Danielle

    Frumoasă prezentare! Dar sunt la maaare … distanţă.
    O vară plăcută!

    • avatar

      La mare distanta? Poate chiar la…mare! 🙂

  3. avatar

    Din cate vedem, clujenii au unde sa se balaceasca, sa inoate!
    La noi nu mai e strand de pe vremuri, insa avem un bazin olimpic, iar la Deva avem un Aqualand de vis!
    Vacanta placuta clujenilor!

    • avatar

      Frumos Aqualandul, mi-ar placea sa avem si noi! Vacnata minunata, Gabi!

  4. avatar

    Fain!
    Arată ca orice ștrand din Occident.
    Distracție plăcută acolo tuturor clujenilor! 🙂

    • avatar

      Multumim, si in Tg Mures este Weekendul, nu-i asa? Distractie sa fie! 🙂

Trackbacks & Pingbacks

  1. Ştranduri şi piscine din Cluj « Mirela Pete. Blog
  2. Miercurea fără cuvinte 10 – îmbrăţişarea clapelor « Teo Negură
  3. Comentarii la Isaia – 1 | Ioan Sorin Usca
  4. Percheziţia « Ilarie
  5. Mutantul | Caius
  6. Primul trubadur « Ioan Usca
  7. Texte « Ioan Usca
  8. Ingrijorarea ambasadei SUA cu privire la hotararea Curtii Constitutionale ma ingrijoreaza
  9. Pieter Aertsen (1508 – 3 iunie 1575), pictor olandez | my heart to your heart

Leave a Reply to Gabi