Clipe de Cluj

În 1920, Filarmonica se modernizează, sub conducerea dirijorului George Enescu, care se întoarce de la Berlin şi adună în preajma lui crema absolvenţilor de Conservator. În 1921, Opera Româna devine instituţie finanţată de la buget. Apar Conservatorul şi Teatrul Naţional de la Cluj. Apar radioul şi discul şi, odată cu ele, posibilitatea de a-i asculta pe interpreţii preferaţi şi în saloanele de acasă.

George Enescu
Poate că adevarata explicaţie pentru spiritul extraordinar de emulaţie care a existat pe scena muzicii interbelice este fabuloasa prezenţă a compozitorului George Enescu. Enescu a reuşit să coaguleze în jurul lui personalităţile de vârf ale epocii. El este cel care, prin muzică, a sincronizat cultura română cu cea occidentală. A avut extraordinara dorinţă de a ridica nivelul culturii române şi al muzicii în special. Făcea circuite obositoare, mergea în douăzeci, douăzeci şi cinci de orăşele de provincie să cânte Bach şi, dacă era întrebat la ce bun, că lumea simplă nu înţelege o muzică atât de profundă, el răspundea: “Nu-i nimic că nu pricepe Bach, să-l ia ca pe un medicament!”. In 1913, a instituit un premiu naţional de compoziţie pe care l-a acordat anual, până în 1946, când a părăsit definitiv România. Mai mult, el şi dirija compoziţiile câştigătoare, pentru a le populariza.
Enescu a fost un far călăuzitor pentru întreaga generaţie interbelică, a ridicat nu doar nivelul epocii respective, ci şi al celei care i-a urmat. După cel de-al doilea război mondial, am avut un mănunchi de muzicieni adevăraţi, care au fost recunoscuţi peste hotare şi care i-au dus lui Enescu faima mai departe. Despre ei s-a vorbit ca despre Şcoala lui George Enescu: Anatol Vieru, Ştefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Pascal Bentoiu, Theodor Grigoriu, Dumitru Capoianu, Miriam Marbe.
Portretul  artistului şi omului George Enescu
– Enescu a fost o făptură cu totul excepţională. Avea o memorie fantastică. Bela Bartok i-a dat odată în tren o partitură. Enescu a citit-o atent de câteva ori, până la destinaţie, apoi i-a returnat-o. A doua zi a cântat-o fără s-o mai deschidă.
Cânta cincizeci şi două de volume de Bach pe de rost. Dirija Wagner pe dinafară. Era parcă venit din altă lume. Cânta din gură, cânta la fluier, la pian, la vioară, la violoncel, la flaut, la corn, la orgă. Avea tot timpul ce povesti. Era glumeţ, spontan, făcea poezii, epigrame şi cuplete. Avea dar literar şi dar de desenator. Era un excelent caricaturist. Era tipul renascentist, cumula un talent fabulos.
Avea maniere, ştia să fie elegant când se cerea, dar era şi nepreţentios, de o mare modestie. Când pleca în turnee, nu-şi lua bilet la vagonul de dormit. Se culca la clasa a doua, întins pe scaune, aşa cum era îmbracat.  Când ajungea, cu pantalonii necălcaţi, suia direct în trăsură şi gonea la hotel. Era gurmand, îi plăcea mâncarea bună. Şi îi plăceau mult femeile.
Era un bărbat foarte frumos şi dorit. Când se terminau concertele, năvăleau femeile pe el să-l invite la ele, să ia masa. A avut nu ştiu câte propuneri de căsătorie. A avut şi o fată din flori, despre care nu s-a ştiut nimic în timpul comunismului. Fata lui a fost croitoreasă la Opera Română, de unde a ieşit la pensie. A murit în Bucureşti.

Maruca Enescu-Cantacuzino
– Marea lui dragoste a fost Maruca Cantacuzino, pe care a iubit-o ca un nebun. A cunoscut-o, din câte se pare, la Peleş, prin 1911-1913, în cercurile Reginei Maria, de care ea era foarte apropiată. Maruca era căsătorită cu Mişu Cantacuzino, care se pare că ştia de idila ei cu Enescu. Mişu a murit în 1928, într-un accident de automobil.
Tot atunci, Maruca l-a cunoscut pe Nae Ionescu, de care s-a îndrăgostit, la rândul ei, nebuneşte.  Enescu a aşteptat-o însă răbdător. Ce fascinaţie trebuie să fi exercitat această femeie asupra celor doi bărbaţi, ambii mai mici ca ea, Enescu cu 3 ani, Ionescu cu 12 ! Când acesta din urmă a părăsit-o, Maruca s-a îmbolnăvit de nervi.
George Enescu s-a întors din străinătate, a întrerupt toate concertele ca să se ocupe de ea şi a dus-o la tratament, la Viena. De abia în 1938 i-a acceptat Maruca cererea în căsătorie. A fost o nuntă foarte mică. Au locuit împreună la Palatul Cantacuzino, moştenit de la Mişu, dar nu în odăile mari, somptuoase, ci în căsuţa din spate, în fostele camere ale servitorilor. Apoi au plecat la Paris.
*
Va urma
Aurora, Carmen, Giana, Clipe de Cluj,  Teo Negura,  Alice, Gina,  Caius,Cati, Vania, Coolnewz,  GabiMyHeartToYourNeart,  Gabriela Elena, Haicasepoate, Ilarie, Luna Patrata, Napocel, Ioan Sorin Usca, Rokssana,Tabara Altfel, Virusverbalis,  Melami,  Griska,  Coolnewz, Link Ping,  Nea Costache,   Supravietuitor,   Zamfir Pop, Zina,, Daurel, Ulise,Cella,   Se-cret, Vero.