Restaurantele cu muzică. Poveşti de Bucureşti 7

Scris de Zina.


Invitata şi colaboratoarea noastră permanentă, Zinaida Strinu, cunoscută în Blogosferă ca  Zina de cititorii celor două frumoase bloguri personale, ne face onoarea de a publica pe Clipe de Cluj un nou episod din serialul în care sunt amintite etape preţioase din istoria Bucureştilor.  Îi mulţumim!

Dia Radu a realizat pentru “Formula AS” un interviu cu marele muzicolog Viorel Cosma. Acesta a pornit de la personalitatea lui George Enescu şi a continuat cu evocarea plină de farmec a vieţii bucureştene din perioada interbelică, anii ’20-’30 ai secolului XX. – Continuare la Poveşti de Bucureşti 6.

Din perioada interbelică ne-au rămas cele mai bune romanţe, cea mai bună muzică lăutărească. Unde s-au lansat marii interpreţi?

Restaurantul Cireşica, unul dintre restaurantele cu muzică, azi desfiinţat

– Muzica uşoară se asculta numai în restaurante. Existau în epocă şaizeci şi trei de restaurante cu muzică ! Interpreţii cântau la cel puţin două, trei restaurante şi o grădină, pe seară. Făceau toţi tururi. În felul ăsta, la un restaurant vedeai mai mulţi artişti.
Restaurantele cu muzică erau frecventate de clase sociale diferite. Erau, pe de-o parte, cele de lângă gară, unde cântau tarafurile Julea, Fănica Lucă, Maria Lătăreţu. Către centru erau grădinile de vară ale boierimii: la Bufet, la Şosea, la Bonaparte (Floreasca) sau terasa Oteteleşanu, unde-i puteai întâlni adesea pe Camil Petrescu, pe Sadoveanu, pe George Calinescu.

 

Dansul în restaurante

La restaurantul Continental, unul dintre cele mai selecte (azi vizavi de hotel Novotel) cânta Grigoraş Dinicu. Dacă, de exemplu, la Ateneu era concert cu Herbert von Karajan sau Yehudi Menuhin, impresarii îi duceau după aceea la Continental, unde îi lua în primire şeful de sală, care le oferea un meniu gastronomic românesc foarte rafinat şi apoi îi invita să asculte muzică. Şi cânta Dinicu numai muzică clasică până la 11 seara, apoi trecea, treptat, la populară, la hore, sârbe, veneau guriştii. După 1 noaptea, se puneau pe dansat: tango, foxtrot, cha-cha, charleston. Şi dacă respectivii mai voiau să petreacă, se duceau la barul Zissu, unde era numai dans până la 3 dimineaţa.

Jean Moscopol

 

La Zissu se beau numai băuturi scumpe, şampanii, vinuri frantuzesti, lichioruri. Acolo cânta Jean Moscopol. Era un tip megaloman Moscopol. Vorbea franţuzit, se îmbraca în culori ţipătoare, ca la Paris, umbla cu eşarfe şi pălării de fetru. El nu cânta decât în locuri bune, la cofetăria de pe Calea Victoriei, la Zissu la bar, la Parcul Trandafirilor. Nu cânta niciodată în cârciumi şi bodegi. Acolo îl găseai pe Zavaidoc.
 Zavaidoc a cântat la Berbec şi la Cireşica, lângă Cişmigiu, unde se golea tramvaiul. I se facea reclama: “coboară neamule, să mănânci peşte batog şi să-ţi cânte Zavaidoc”. Era un om mai simplu Zavaidoc, venit de la Piteşti. Dar avea o voce formidabilă, de operă, cu nişte acute de tenor.
În alte restaurante cântau romanţe Ioana Radu sau Mia Braia.  Ioana era o femeie simplă, nu era cultă. Nu ştia să scrie decât cu litere de tipar. Mia făcuse însă facultate. Erau fetele unui plutonier major, venite de la Craiova. Mia s-a căsătorit cu Petre Alexandru, cu care a şi cântat duete. Ioana a avut cinci bărbaţi cu cununie. Avea o voce fantastică.  La romanţe, n-a egalat-o nimeni, niciodată.
Vedeţi, lumea ştia să se şi distreze pe atunci. Se muncea pe brânci, dar aveau şi bucurii.
*
Urmează  “Muzica lăutărească în Bucureştii de altădată”

Mirela ,Xaba, Ioan Usca Vania, Carmen Escu  Androxa, Napocel,   Luna pătrată  Teo Negură ,Vania, Carmen, fly2sky    Vera  Tudor Enea  abbibal  Rontziki  Costin Comba se-cret  IULISA    Aurora Georgescu   Coolnewz  Zoltybogata    Lumea lui Alexandru    Zodrac   pandhoraa    Fosile  Danielle  Vero   Zina    Bunătăți Simple  Acuarele   Scorpio Belsim  Alina    Cristi Milla     Tetris    rokssana  Daurel  Mihai Motrescu  Eddy și Melania Fly  SoriN  Bogdanic  Dani  Roxana Muntean  g1b2i3 Carmen Negoiță  Gabriela Elena   Danielle  Supraviețuitor  Alice .

8 comentarii

  1. avatar
    Napocel

    Moscopol! Nemaipomenit! Am și acum 3 discuri vechi de vinil cu el de la bunica din partea mamei!

  2. avatar

    Tocmai mi-ai dat emoții. Am crezut că există în Cluj așa ceva și nu știu.

  3. avatar

    Ei, ce minunat era pe vremea aceea! Lumea se distra, viata era luata asa, firesc, munca si distractie, nu munca si iar…munca, sau munca si stress, sau fara munca dar si fara distractie. Oricum as suci-o, revin la parerea mea, ca era un Bucuresti fermecator! Multumim Zna! 😉

  4. avatar

    Ai dreptate, Mirela, e o adevărată artă să ştii să trăieşti frumos şi bine (nu binele ăla…! 😉 ).

Trackbacks & Pingbacks

  1. Revenirea prin Cultură « Ioan Usca
  2. Mesaj către pinguitori « Mustăţi lungi, gheare lungi
  3. Nostalgii « Ioan Usca
  4. Miercurea fara cuvinte- Ultimul tren… « lunapatrata

Lasa un Comentariu