Știință și cunoaștere-din culise, TVR Cluj, partea 3

Continuare

Napocel
Cum îți alegi subiectele Cristi?

Cristian Mureșanu
Ca şi colegii mei de redacţie, citesc presa, vizionez filme, caut articole pe internet şi încerc să aflu care sunt cele mai discutate subiecte din domeniul ştiinţei şi cunoaşterii, după care analizez modul în care aceste subiecte sunt prezentate de către diverse persoane, mai mult sau mai puţin pregătite în acel domeniu şi în ce fel sunt ele înţelese de către cititorii care îşi exprimă opiniile vizavi de acel subiect. Uneori e amuzant să citesc comentariile unui articol despre “conspiraţiile satanice” deoarece acestea sunt extrem de diferite, începînd cu cele care susţin ideea, cele critică ideea, apoi avem cele care critică persoanele care susţin ideea, pe urmă avem adevărate lupte ale opiniilor şi dacă dialogurile se prelungesc pe mai multe pagini atunci am ocazia să mă “delectez” cu limbajul de cartier, mai mult sau mai puţin grosolan, îndreptându-se uneori spre insulte, caracterizări rău-voitoare şi altele. Deasemenea citesc comentariile filmelor artistice al căror subiect se încadrează în specificul emisiunilor mele şi în măsura în care am acces pe internt le vizionez cu scopul de a-mi forma o opinie personală pe care o voi prezenta într-o anumită emisiune.

Napocel
 Ce cauți mai exact în filmele și documentarele vizionate?

Cristian Mureșanu
Cum spuneam, informatia stiintifica e pe primul loc. O pot descoperi in aproape toate genurile de filme (SF, thriller, actiune, drama, etc). Pe de altă parte, atunci când vizionez un film artistic sau documentar, dintr-o anumită … să-i zicem, “deformaţie” profesională, nu îl mai pot percepe într-o fuziune completă imagine-dialoguri-muzică. Acest lucru se întâmplă dar numai parţial, deoarece mintea mea s-a obişnuit să vadă nu doar un film ci un montaj care “curge” în timp real şi atunci când vizionez un film de “mâna a doua”, de regulă cele cu buget mic, actori necunoscuţi, eu văd şi alte “lucruri” pe care telespectatorii ne-antrenaţi nu le observă precum o “săritură în cadru” (cum îi spunem noi), un efect de croma de slabă calitate, o filmare cu nivelul de alb prost reglat sau alte erori. Dar învăţ şi multe lucruri bune, tehnici de montaj, crearea de animaţii şi efecte video şi altele.

Napocel
 Cum stabilești temele edițiilor?

Cristian Mureșanu
În continuarea răspunsului de la întrebarea anterioară, după ce îmi selectez sursele de informare, deja prezentate, în funcţie de interesul public pentru un anumit subiect, mai întâi încerc să îmi definesc tema emisiunii (cea pe care noi o titrăm din când în când pe parcursul derulării emisiunii). Tema o formulez în aşa fel încât să încadreze cât mai bine subiectul ales spre dezbatere sau cel puţin o latură a acestuia, care să îl facă pe telespectator să fie interesat să urmărească emisiunea cu sonorul deschis (deoarece nu întotdeauna o imagine cu 3-4 oameni care vorbesc este suficient de atractivă). Dar atunci când se afizează foarte des o temă precum: “Muzica şi Calculatorul”, “E-urile pro şi contra”, “Colesterolul şi dieta”, “Schimbări Climatice” sau chiar o temă de senzaţie precum “Fenomenele de la Pădurea Hoia-Baciu”, îţi dai seama că nu prea îţi mai vine să apeşi alte butoane la telecomandă. Mă folosesc la maxim de toate aşa-numite “trucuri” jurnalistice de a îmi atrage audienţa dar în acelaşi timp doresc foarte mult ca emisiunea să fie echilibrată, echidistantă, cât mai bine argumentată. În acest sens, aş putea da şi un exemplu. Dacă realizez o emisiune despre climă şi mediu, pentru a atrage atenţia cât mai bine asupra subiectului, aş putea formula tema în mai multe variante: “Schimbări Climatice Abrupte”, sau “Fenomene Meteo Extreme” unde cuvintele “abrupte” sau “extreme” accentuează poate mai mult decât e nevoie dar atrag atenţia, însă pe de altă parte, voi povesti cu invitaţii în contextul real al situaţiei care s-ar putea să nu se încadreze neapărat la gradul de “abrupt” sau “extrem” aşa că per ansamblu emisiunea comunică adevărul iar formularea temei încurajează telespectatorul să stea cu ochii ţintă la emisiune. Aşa că e o formă de manipulare bine intenţionată şi nu una rea intenţionată.

Napocel
Rubricile emisiunii, care e scopul și cum le realizezi?

Cristian Mureșanu
Rubrica sau mai bine zis rubricile sunt materiale cu durata de câteva minute în care mă străduiesc să prezint în detaliu “datele problemei” asociate temei alese. Să presupunem că îmi aleg tema: “Fenomene Meteo Extreme”. Este evident faptul că tema e destul de largă şi s-ar putea să nu existe timp pentru o prezentare completă şi atunci după generic şi prezentarea invitaţilor, eu anunţ rubrica în care voi explica cum funcţionează şi se formează o tornadă, după care în cadrul discuţiei rezervate transmisiei în direct invitaţii vor completa sau corecta ceea ce am prezentat (nimeni nu-i perfect), după care în măsura în care mai avem timp (pe care încerc să îl “gestionez” raţional) mai anunţ o rubrică care să ilustreze de exemplu circuitul apei în natură sau efectul de seră, … depinde ce şi cît dorim şi putem comenta în spaţiul de 59 minute aferent emisiunii. Rubricile necesită deseori un volum mare de muncă deoarece utilizez tehnici complexe de montaj precum animaţie computerizată, filmări realizate pe teren (de exemplu fabricarea e-urilor naturale sau măsurători ale radiaţiei electromagnetice ale antenelor de telefonie mobilă). Ceea ce nu se vede pe ecran e munca din spatele fiecărui cadru de imagine.

Napocel
 Dă-mi te rog câteva exemple 

Cristian Mureșanu
O rubrică de 10 minute necesită cam 3 ore de filmare în urma căreia să obţin un material brut (cum îi spunem noi) de cel puţin 40 minute, la care se adaugă descărcarea acelei înregistrări de pe casetă pe calculator, (deci încă 50 minute cu probe şi verificări), apoi urmează montajul, care în funcţie de complexitatea lui necesită între minim 4 ore până spre 20 sau 30 ore de lucru şi la toate acestea se adaugă lecturi ale unor cărţi şi articole de specialitate ca să am habar de subiect, adică să am habar ce este colesterolul bun si rău şi să nu le încurc între ele. Cred că îţi dai seama că la vârsta mea (48 ani) informaţia stufoasă şi complexă nu se mai leagă nicicum, dar acesta nu e un lucru rău, ci din contră. Dacă nu sunt în stare să înţeleg anumite lucruri atunci e clar că nici telespectatorii nu vor reuşi aşa că întotdeauna am grijă să sar peste formule, ecuaţii, termeni greoi. În luna ianuarie am prezentat de exemplu o animaţie despre mecanismele de sinteză ale colesterolului dar aceea era incompletă deoarece mai multe secvenţe ce ar fi trebuit să ilustreze reacţiile biochimice le-am “scos afară”. Am făcut aceasta deoarece scopul meu era altul decât cel al unei prezentări riguros ştiinţifice. Am creat acea animaţie ca să îi fac pe telespectatori să înţeleagă faptul că nu factorul alimentar este majoritar în sinteza colesterolului ci factorii psiho-somatici care determină ficatul să îşi mărească peste măsură biosinteza, dar asta nu înseamnă că alimentele consumate nu au nicio importanţă, ci din contră, şi ele participă activ la creşterea biosintezei la nivelul ficatului şi odată ce aceasta s-a mărit, degeaba încerci să revii la alimentaţia corectă pe care ai evitat-o 30 ani la rînd, pentru că colesterolul nu va scădea cu mai mult de 20-25% din valoarea lui de acum, şi telespectatorii NU ŞTIU TREABA ASTA. Doar pentru a putea comunica această idee a fost nevoie de acea rubrică. E greu să demolezi un mit creat de alţii şi să vii cu ceva care să le arate telespectatorilor care e adevărul.

Napocel
 Întrebările pentru invitați și la acestea bănuiesc că e de lucru nițel

Cristian Mureșanu
Aici am mai multe etape pe care le parcurg, astfel că o parte le iau chiar de pe internet, altele de la acele emisiuni unde subiectul a fost tratat neştiinţific (nu vreau să spun unde şi cine) iar altele le stabilesc de comun acord cu invitaţii deoarece ei cunosc foarte bine ce se întâmplă în Media şi cum anume se comunică sau mai degrabă nu se comunică informaţia ştiinţifică. De obicei nu aleg mai mult de 7 întrebări pentru că nu va ajunge timpul, dar pentru a avea totuşi siguranţa că nu rămân nici în “pană de dialog” adică să mă trezesc că brusc nu mai ştim ce să spunem, atunci mai adaug o întrebare în plus, la care răspunsul va fi incomplet, dar asta e chiar un lucru bun deoarece e o altă şmecherie de a îl face pe telespectator să ne ceară o continuare a dezbaterii. Noi vrem să îl lăsăm cu o impresie de genul “tocmai pe cînd era mai interesant emisiunea s-a încheiat” sau “nici nu ne-am dat seama cum a trecut timpul”. Deseori invitaţii mei sunt surprinşi cînd dintr-o dată trebuie să întrerup discuţia care a mers “şnur” 59 minute şi anunţ finalul emisiunii. Chiar am avut uneori mici incidente… în momentul în care unul din invitaţi a auzit fraza-şablon “mai avem doar 1 minut pînă la finalul emisiunii”, s-a grăbit imediat să mai adauge ceva, crezînd că acela e ultimul minut al discuţiei, dar acela e de fapt minutul meu în care anunţ tema din emisiunea sau emisiunile viitoare (ceea ce e important în a genera un pic de element de senzaţional care să creeze un interes crescând asupra ideii de a viziona emisiunea în fiecare duminică) şi toate acestea fiind “mijloace” jurnalistice de influenţare a audienţei, repet, cu cele mai bune intenţii.

Napocel
 Subtitrările le faci tot tu. E ceva de transpirat la acest aspect, bănuiesc

Cristian Mureșanu
Aceasta e o muncă extrem extrem de laborioasă şi mă solicită enorm de mult. Pentru o rubrică de 10 minute am nevoie de vreo 7 ore de muncă iar pentru o emisiune filmată cu 3 camere cum a fost interviul cu Bruce Lipton am avut nevoie de 50 de ore muncă. Operaţiune de subtitrare o fac la mine acasă deoarece dacă ar trebui să cer un spaţiu de montaj de 50 de ore atunci ceilalţi colegi cînd ar mai avea timp să îşi monteze emisiunile ? desigur, pregătirea mea de inginer electronist mă avantajează în ceea ce priveşte chestiuni tehnice, gîndire organizată, viziune de ansamblu, capacitate de sinteză, utilizarea aparaturii tehnice, etc. A fost extrem de fascinant pentru mine să traduc şi subtitrez interviul cu Bruce Lipton. Şi iată care au fost paşii: întîi s-a filmat întreaga discuţie, care a fost mai lungă de o oră, apoi am făcut un premontaj cu discuţia gata tăiată şi cosmetizată pentru a se încadra în spaţiul şi subiectul emisiunii. Pe urmă încep să fac traducerea după sonor şi o salvez într-un document word. Fac o verificare prin reascultarea interviului citind simultan textul şi descopăr o mulţime de greşeli. Pe urmă chem pe cineva cunoscut care ştie limba engleză şi română mai bine decât mine şi iaraşi descoperim greşeli. Aşa că asta mai durează vreo 10 ore. Pe urmă începe etapa de sincronizare a textului cu imaginea, care e la fel de extenuantă ca şi traducerea şi durează încă o dată timpul necesar traducerii (deci e ca şi când ai traduce de două ori). Pe urmă iarăşi trebuie vizionat materialul dar cu subtitrarea neîncorporată fişierului video deoarece voi descoperi linii sărite, uitate, sau care au erori de sincronizare. Pe urmă încep să fac o nouă verificare într-o formă de previzionare a filmului aşa cum urmează el să arate cu subtitrarea “lipită” pe imagine şi din nou descopăr greşeli, linii prea lungi pe care soft-ul le splitează în două sau trei părţi, virguli puse aiurea… e horror, ce să zic ? Dar după ce previzionarea îmi arată că nu mai am greşeli atunci nu o introduc imediat deoarece trebuie să continui montajul inserând imagini, grafice, animaţii, sigle, alte titraje, efecte, etc. Doar după ce totul e finalizat, preiau din nou fişierul şi îl randez cu subtitrare. Prelucrările mai durează încă vreo 10 ore… dar acesta e un timp “mort” în care pot fie să mă relaxez, fie pot viziona ce se întâmplă descoperind cu stupoare noi greşeli… şi atunci dau stop, corectez, revin … şi până la urmă iese bine.

Napocel
 Hehehe, un top să zicem. Ia spune-mi te rog Cristi, care a fost cel mai dificil montaj?

Cristian Mureșanu
Am avut 3 emisiuni foarte grele: “Creierul şi Conştiinţa” (un interviu cu dl prodecan Dafin Mureşanu despre misterele creierului, apoi interviul cu Bruce Lipton unde am folosit peste 450 de inserturi, 700 de linii de subtitrari, peste 150 de grafice facute de mine, … iar a treia a fost reportajul documentar de la INCDTIM, filmat integral la INCDTIM si care a fost impartit pe 10 capitole cu cite 4 sub-capitole, a avut tot aşa vreo 300 de inserturi video… am lucrat la fiecare din aceste emisiuni între 35 si 60 de ore. Şi pe lîngă toate acestea trebuie să am grijă la absolut tot ceea ce înseamnă copyright, drepturi de autor, să am toate hârtiile semnate, mai ales cînd fac interviuri cu specialişti din străinătate, să îmi stabilesc orele de filmare, probe, … nu reuşeam să îl fac pe Bruce Lipton să înţeleagă cum să stea în faţa camerei web la el acasă în California astfel încât să fie o distanţă mai mare dar cred că nu avea loc destul acolo unde îşi aşezase calculatorul deoarece în spate era un ghivechi greu şi mare cu o plantă exotică. Nu puteam să îi cer să mute ghiveciul. Alte unghiuri au avut lumină proastă, dînsul e un om extrem de ocupat, aşa că m-am bucurat să îl pot filma aşa cum s-a putut. Dar toate aceste culise lumea nu le ştie şi munca din spate nu se vede…

Napocel
 Continui pe același calapod, dar cea mai complexă ediție din punct de vedere tehnic? 

Cristian Mureșanu
Cred că cea mai complexă a fost cea cu invitatul şi prietenul meu Adrian Borza, numită “Muzica şi Calculatorul” unde am folosit: demonstraţii în direct cu sunet preluat de la aparatele aduse în platou, imagini şi comentarii proiectate în direct pe monitorul LCD, 3 rubrici foarte complexe a câte 7 minute fiecare inclusiv videoclip montat pe secvenţă sonoră, montaj pe sunet, montaj din spectacol multimedia… şi spre finalul emisiunii am răspuns şi la cîteva mesaje recepţionate telefonic de la cineva care viziona emisiunea în direct.

Napocel
 Nu slăbesc strânsoarea, cel mai dificil subiect de stiință și cum ai reușit să-l comunici pe-nțelesul celor care nu sunt specialiști?

Cristian Mureșanu
Cel mai dificil a fost “Acvaporinele, o prioritate românească”. Am dat de acest subiect cu totul întâmplător deoarece anul trecut s-a desfăşurat la Cluj un Congres Mondial şi ştiam că o să vină foarte multe personalităţi ştiinţifice dar în momentul în care am fost în prima zi să aflu despre ce este vorba, NU AM ÎNŢELES ABSOLUT NIMIC. Îmi venea să îmi dau pumni în cap. Totul era vorbit în engleză, totul era prezentat în limbaj avansat, cu una sau două excepţii (care au salvat situaţia). A doua zi mi-am luat aparatura şi m-am dus din nou la locul faptei, sala de spectacole a Academiei Gheorghe Dima, locul cu cea mai proastă lumină posibilă (din punctul de vedere al unei imprimări de bună calitate) şi m început să iau cadre dar în continuare nu puteam înţelege care e treaba cu acvaporinele. Partea cu premiul Nobel care a fost acordată unor specialişti americani in baza unei descoperiri prioritar romanesti am inteles-o, dar nu era suficient. Am fost foarte ingrijorat ca nu stiam ce sa fac, dar am continuat sa inregistrez imagini in ideea ca poate pe parcurs o sa imi vina ideile la cap. Normal nu procedez in felul acesta, ci cam ştiu exact ce imagini am nevoie. Primul mare noroc al meu a fost că am putut să iau câteva interviuri scurte de la domnul profesor Benga şi deja lucrurile începeau să se clarifice, apoi în sală am avut sansa să vizionez prezentarea unui profesor din Singapore care mi-a fost foarte clara si ulterior I-am luat si domniei sale un interviu de 5 minute in limba engleză si pe urmă mi-a oferit si imaginile originale pe care le avea pe un memory stick şi nu în ultimul rînd am avut sansa de a-l întîlni pe jurnalistul de ştiinţă şi scriitorul Alexanru Mironov şi cu aceste comentarii culese în cele 3 zile ale Congresului deja începeam să “vizualizez” rubrica de 10 minute a emisiunii… am făcut montajul, grafice, animaţiile le aveam gata făcute de la domnul profesor din Singapore, imagini din sala, traducere si subtitrare, premontaj, montaj final… asa cum am scris anterior.

Napocel
 Termin asaltul. Cum se raportează telespectatorii la tine și emisiunea ta? 

Cristian Mureșanu
Anul acesta emisiunea mea a intrat in atentia publicului mai mult decit ceea ce s-a “acumulat” in ultimii 2 ani la un loc. Nu cred ca are vreo legatura cu mitul anului 2012 dar e oricum un lucru benefic că s-a intimplat astfel. Deseori telespectatorii se raportează la mine şi mai rar la invitati uitând de faptul că eu nu sunt decât omul cu intrebarile si organizarea. Dar mai e un lucru interesant de remarcat aici, şi anume, în funcţie de ce episod prinde fiecare, mai mult sau mai puţin întâmplător, duminica la ora 18.00, cei cu care uneori comunic sau mă întîlnesc pe stradă mă întreabă dacă sunt fizician, biolog, medic, climatolog sau io ştiu ce alte meserii s-ar potrivi cu temele foarte diverse abordate. Probabil vor fi surprinşi să afle că sunt inginer electronist după diplomă dar în urma unui concurs organizat prin UNESCO am primit Diploma de Jurnalist de Ştiinţă iar in rest nu am nici doctorate nici masterate, nu sunt specialist în nici un alt domeniu… iar electronica pe care o ştiu eu e deja perimată de vreo 20 ani de când nu am mai practicat-o. Repet, sunt doar OMUL CU ÎNTREBĂRILE ŞI ORGANIZAREA.

Napocel
 Planuri de viitor în legătură cu emisiunea “Știință și cunoaștere”? 

Cristian Mure;anu
Am în pregătire o emisiune despre ACTA, care cred că va fi de mare interes, un miniserial de 10 episoade cu alte dezvăluiri ale fostului consilier al Papei Ioan Paul al 2-lea, care a avut acces la Biblioteca Vaticanului timp de 17 ani… însă nu ştiu ce se întâmplă cu norii negri au disponibilizărilor ameninţătoare în urma cărora unii am putea rămâne fără servici şi asta în decurs de mai puţin de o lună.

Napocel
 Eh, timpul a trecut cu viteză warp și în mod plăcut, precizez, mulțumesc pentru asta dragă Cristi. Continuăm zilele următoare dacă-mi vei permite,  zile în care te voi ruga să-mi spui câte ceva despre ACTA și bineînțeles, despre climă într-un context real, după cum spuneai mai devreme. O după-amiază plăcută Cristi

Un comentariu

  1. avatar

    fara indoiala ca vor urma si aceste subiecte, speram de mare interes… de altfel am prevazut sa fac cel putin una daca nu doua editii numai despre ACTA, in luna aprilie
    Cristi

Lasa un Comentariu