TIFF 2012 se apropie de start

 

TIFF 2012 se apropie de start! În 1 Iunie va începe ediția a XI-a a festivalului. 241 de filme din 46 țări vor fi proiectate pe parcursul celor zece zile de festival și peste 800 de invitați sunt așteptați în acest an la Cluj, desfășurat în perioada 1-10 iunie.
Fidel spiritului ironic în care și-a conceput campaniile anterioare, afișul oficial al TIFF 2012 parodiază ideea de film ca religie în două versiuni – una „tradițională” și una „modernă”. „Posterul acestei ediții face cu ochiul Cimitirului Vesel din Săpânța și filosofiei lui «de viață», imaginând un fals efect secundar al supradozei cu filme, de care nu scapă nici măcar omul de la țară.

„Sloganul acestei ediții, tributar versurilor naive de la Săpânța, nu trebuie luat literal, ci ca pe o expresie a pasiunii necondiționate pentru cinema a celor pentru care s-a inventat acest festival”, adaugă Chirilov. Strâns legată de imaginea TIFF 2012 este secțiunea tematică a acestei ediții, Oameni și zei/ Gods and Men, rezervată filmelor despre religie și credință.

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 1 – 10 iunie, la Cluj-Napoca. O a șasea ediție va avea loc la Sibiu, între 13 și 17 iunie.

 Două dintre cele mai aşteptate secţiuni ale TIFF-ului, Supernova şi Fără limită / No Limit, livrează şi în 2012 filme pe măsura aşteptărilor. Supernova adună 25 dintre cele mai bune titluri lansate în circuitul festivalier în ultimul an, iar Fără Limită – 16 filme bizare, violente, incomode, selecţionate de directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Mihai Chirilov.

TIFF continuă şi în 2012 seria proiecţiilor 3D la Cinema Florin Piersic din Cluj, cu o ocazie rară pentru spectatorii din România: aceea de vedea filmul lui Martin Scorsese nominalizat la Oscaruri, Hugo 3D, pe ecran mare. Pelicula nu va fi distribuită în cinematografele din ţară, iar la TIFF va fi proiectată în 3D, în varianta originală, fără subtitrare în limba română.

Programul festivalului va fi compus atât din secțiunile deja tradiționale precum Competiție, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, Zilele Filmului Românesc, Ziua HBO, Ziua Maghiară, cât și din secțiuni tematice precum Oameni și zei/ Gods and Men, rezervată filmelor despre religie și credință, sau omagiul adus companiei Killer Films, celebra casă de producție fondată de Christine Vachon și Pamela Koffler, care a realizat cele mai importante filme independente americane din ultimii 20 de ani.
Printre realizările recente se numără și miniseria HBO de cinci episoade “Mildred Pierce”, cu Kate Winslet în rolul titular, care va avea parte de o proiecție maraton în cadrul festivalului.
Secțiunea 100%, care în 2011 a prezentat operele complete ale lui Lucian Pintilie şi Pierre Étaix, este dedicată în acest an lui Stanley Kubrick
, unul dintre regizorii cei care au marcat definitiv istoria primului secol de cinema. Danemarca, Australia și China vor fi prezente în cadrul secțiunii Focus cu cele mai reprezentative titluri recente din cinematografiile lor.
În cadrul secțiunii EcoTIFF va avea loc proiecția specială a filmului GasLand
, un documentar în regia lui Josh Fox despre exodul firmelor pornite să extragă gaze naturale de pe teritoriul a 34 de state americane. Ursus Open Air (Piața Unirii), Mănăștur Open Air.
Muzeul de Artă devine gazda TIFFArt, un program special de evenimente, proiecții și concerte
. Castelul Banffy de la Bonțida rămâne una dintre cele mai spectaculoase și mai apreciate locații de evenimente ale festivalului, atât pentru invitații TIFF cât și pentru public.

O noutate absolută pentru ediția din acest an a festivalului în materie de locații o reprezintă inaugurarea Casei TIFF. O clădire monument istoric cu o vechime de cel puțin trei secole, pentru restaurarea căreia echipa TIFF lucrează de un an, va deveni din 1 iunie un veritabil centru cultural, punctul cel mai fierbinte pentru invitați, dar și pentru public. Cu o suprafață utilă de peste 1000 m2, Casa TIFF va include săli de lucru și conferințe, spații de vizionări de filme dar și o cafenea-club-restaurant în care pot fi organizate deopotrivă concerte și piese de teatru.

Pe lângă proiecțiile de filme, programul festivalului cuprinde și o serie de masterclass-uri susținute de nume sonore din industria cinematografică internațională. Jan Harlan, producător executiv al câtorva dintre filmele regizate de Stanley Kubrick, va prezenta proiectul lui Kubrick care nu a devenit niciodată film, Napoleon, lungmetrajul epopeic imaginat de acesta la finalul anilor 1960, ale cărui filmări urmau să aibă loc și în România. Alte două masterclass-uri de neratat sunt și cele susținute de Pen-Ek Ratanaruang, unul dintre cei mai talentați regizori din noul val al cinematografiei thailandeze, și Christine Vachon, fondatoarea casei de producție Killer Films.

Strănepoata lui Georges Méliès, Marie-Hélène Lehérissey, şi fiul ei, Lawrence Lehérissey, vor susţine la castelul Bannfy de la Bonțida Cine-concertul Georges Méliès. Un program exclusiv de filme ale legendarului cineast francez va fi acompaniat live de muzică originală compusă şi cântată la pian de Lawrence Lehérissey. Alături de el, Marie-Hélène Lehérissey va nara povestea, aşa cum se întâmpla în cafenelele de la 1900, la proiecţiile de film.

Un omagiu adus muzicii clasice și celor mai reprezentativi interpreți ai genului, “Noseland”, de Aleksei Igudesman și Sebastian Leitner, va beneficia de o proiecție specială vineri, 8 iunie, la Cinema Victoria. Filmul, arătat la Cluj în premieră mondială, relatează într-o manieră inedită și plină de umor povestea festivalului de muzică clasică organizat anual în Dubrovnik de celebrul violonist Julian Rachlin. În film apar, printre alții, John Malkovich și Sir Roger Moore. Unul dintre filmele-reper ale cinematografiei române, “Nunta de piatră”, în regia lui Mircea Veroiu și Dan Pița, își va sărbători cea de-a 40-a aniversare la TIFF.

Cosmin Bumbuț revine la TIFF cu expoziția “Cuba continuă”, o selecție de fotografii făcute de artist în cei 4 ani în care a fost în Cuba. Povestea Cubei și a unui popor „izolat și suspendat în timp” este completată de cartea semnată de Elena Stancu, a cărei lansare va avea loc în cadrul festivalului.

Posesorii de iPhone-uri și smartphone-uri (Android sau iOS) vor putea avea acces la cele mai importante informații legate de TIFF (program, locații) prin intermediul unei aplicații speciale, TIFF 2012, ce va putea fi descărcată gratuit.

Biletele pentru cea de-a unsprezecea ediţie a festivalului vor fi puse în vânzare începând cu 28 mai la Cinema Florin Piersic, P-ţa Mihai Viteazul, nr. 11, Cinema Arta, str. Universităţii, nr. 3, Cinema Victoria, B-dul Eroilor, nr. 51, Casa de Cultură a Studenţilor, P-ţa Lucian Blaga, nr. 1, Piaţa Unirii, Odeon Cineplex (în incinta Polus Center) şi Casa TIFF, str. Universităţii, nr. 6 (doar pentru invitaţi şi persoanele acreditate). Începând cu acest an, biletele pot fi achiziționate și on-line prin www.biletmaster.ro.

Articol preluat de pe EVZ.ro

Pandhoraa, Pink Monday – Tort de flori, CARMEN, Daurel,Carmen DJ,Florentina,Gabi,VaniaZina, Rugăciunea tuturor simţurilor – 7 Lili, Theodora.

10 comentarii

  1. avatar

    In Cluj au loc tot felul de evenimente culturale si nu numai, iar TIFF e cel mai important, asa cred.Sper ca lumea sa mearga la filme si la toate evenimentele ce tin de acest festival.

    • avatar

      Pentru amatorii de film, da, TIFF e cel mai important. Ai dreptate Gabi, dar am observat că majoritatea au loc în luna Mai, ceea ce e cam difcil, că nu poți participa la toate. Ne împărțim cum putem între muncă, casă și festivaluri! 🙂

  2. avatar
    -X-

    Programul suna asa de apetisant ca-mi lasa gura apa mai ceva ca la o inghetata caramel, cu frisca, fructe exotice, intr-o zi caniculara de vara !

Trackbacks & Pingbacks

  1. Louis Janmot(21 mai 1814 – 1 iunie 1892), pictor francez « my heart to your heart
  2. Ioan Usca
  3. Revelator « Ioan Usca
  4. Après l’Ondée « Mirela Pete. Blog
  5. În Italia…la mare! Miercurea în imagini « Mirela Pete. Blog
  6. Reclama e sufletul comerţului… « Link-Ping
  7. Parfum de flori de tei | innerspacejournal

Lasa un Comentariu