Locul 10 în Europa, excelent!

”Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca a fost nominalizat printre cele mai frumoase din Europa. Este singurul eveniment de acest gen din România, care ajunge în top. Iar performanţa este cu atât mai importantă cu cât Clujul a candidat alături de alte 20 de orașe din Europa, cu tradiţie în organizarea târgurilor de sărbători: Viena, Praga sau Köln.
Câştigătorul va fi ales din 20 de târguri de Crăciun, din tot atâtea oraşe europene. Votul se încheie pe 10 decembrie. În ultimii 3 ani, Zagreb a fost desemnat oraşul cu cel mai spectaculos eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă. (sursa DIGI 24 HD)
Târgul din Cluj-Napoca este descris drept un eveniment pentru întreaga familie. Indiferent de vârstă, gusturi și capricii, programul evenimentelor este gândit în aşa fel încât să-i bucure pe toţi. De la piese de teatru pentru copii, la diverse concerte și interpretări artistice pentru adulți, târgul are de toate pentru toţi – spun organizatorii. În plus, meşteşugari din toate colţurile ţării şi-au expus creaţiile, de la care clienţii cu greu îşi pot lua ochii”. (sursa DIGI 24 HD)
Update : 

Am obținut locul 10 în Europa, respectiv Târgul de Crăciun din Cluj!

FELICITĂRI, BRAVO CLUJULE! 😛

………………………

Noi mergem în fiecare an la Târgul de Crăciun. Ne atrage atât târgul în sine, sclipitor, gălăgios, agitat, doldora de produse artizanale, un pic kitsch că altfel n-ar avea farmec, cu amenajările de sărbătoare și luminile feerice, bunătățile de sezon, concertele live, prietenii cu care ne întâlnim pe-acolo, vecinătatea goticului luminat superb al celei mai cunoscute embleme a Clujului, Biserica Sf. Mihail (nu, nu e catedrală, dar tot monumentală și superbă este!), atmosfera de sărbătoare, ciocolata de casă, vinul fiert cu scorțișoară dar și patinoarul, of, atât de controversat. Câteva ture pe patinoarul amenajat în jurul grupului statuar Matia Corvin, luminat a giorno, dar protejat de un spațiu care, din fericire, face imposibilă cățărarea copiilor pe grupul statuar, delimitând statuia de patinoar, te remontează.  Aici se aud colindele și alte muzici de pe scena din vecinătate, în mirosul de mere glasate în caramel și turtă dulce, aici respiri liber aerul iernii, în timp ce aluneci, privind cele mai frumoase monumente ale urbei tale care sigur îți amintesc de copilărie. Și totul devine, astfel, un vis aievea.

Sursa foto digi 24 HD

Patinoarul urmează un model european de organizare a târgurilor de Crăciun, implementat și în alte orașe mari, precum Koln sau Glasgow, dar și altele. Conceptul pune în valoare ansamblul statuar Matia Corvin, iar faptul că monumentul se află în centrul patinoarului oferă o protecție suplimentară acestuia.

Patinoarul din Koln

Am obținut locul 10 în Europa, respectiv Târgul de Crăciun din Cluj!

FELICITĂRI, BRAVO CLUJULE” 😛

Fara comentariu

Lasa un Comentariu