Carmen e gazda acestui joc în imagini. Azi e Teatrul Național din Cluj, care are multe de oferit în luna martie. Mai are, că pot spune că am văzut deja câteva spectacole bune, fiind la jumătatea lunii. Să vedem ce ne mai oferă. Nu e scump, nu e prea aglomerat, veniți, hai că merită! Aveți data spectacolelor în subsolul afișelor.
Citește mai mult →
CARMEN e gazda acestui joc cu imagini. La ea vă puteți înscrie. Azi, o pârtie de schi aproape de intrarea în Cluj.
Citește mai mult →
Merg la pas, dar la pas de om toropit de căldură, deoarece străzile, aproape pustii la ora aceasta de după amiază lungă şi târzie de vară încinsă, apar aproape goale şi stranii….Am impresia, sub imperiul azuriu al cerului golit de orice urmă de nor, incredibil de albastru şi de frumos, că sunt pe străzile Taorminei, sub soarele sicilian al miezului de vară! Studenţii trăiesc emoţia ultimei sesiuni (cei norocoşi şi studioşi!), absolvenţii de liceu tremură de grija bac-ului, iar viitorii liceeni dau probele la română şi mate, introduse din nou, ca pe vremuri, din fericire (părerea mea). Baftă tuturor! Dar noi unde ne răcorim?! Într-un sezon ce se anunţă a fi de-a dreptul torid, căutăm mai mult decât o răcoritoare de la gheaţă. Aşa că, cele trei ştranduri care au primit autorizaţie de funcţionare: Sun-West, Clujana si Bazinul Olimpic şi-au deschis porţile pentru amatorii de băi şi bălăceală, combinate cu plajă.
Citește mai mult →
Ieri seară, în Piaţa Unirii, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, TIFF. Presa spune că au fost peste 2000 de oameni, nouă ni s-au părut mai mulţi, păreau foarte mulţi, dornici să vadă proiecţia care a inaugurat ediţia aniversară a festivalului. Spaţiul de proiecţie din Cluj-Napoca este Ursus Open Air, gazda festivalului fiind Tudor Giurgiu – preşedintele şi fondatorul TIFF, care a mulţumit tuturor celor ce au ajutat festivalul să ajungă la ediţia cu numărul zece. Aceştia au fost invitaţi pe scenă şi recompensaţi cu Diploma pentru Susţinerea Festivalului Internaţional de Film Transilvania – 2002-2011.
Citește mai mult →
Unde bem o cafea? Unde bem un fresh de portocale? Unde bem un ceai? …bem un ceai? …un ceai?…ceai? Clujul a fost mereu o gazdă bună pentru amatorii de ceai. Pe vremuri, exista o ceainărie pe locul unde acum e Diesel Club, lângă Alpha Bank. Eram studentă şi iarna ne încălzeam cu un ceai de soc, mentă sau tei şi o felie de chec sau o plăcintă, în funcţie de gusturi, în pauzele dintre cursurile teoretice. Cel mai bun ceai, benefic organismului, se făcea la magazinul Plafar de pe strada Eroilor şi era servit la mese, cândva…
Citește mai mult →
Când primăvara
îţi îmbrăţişează sufletul
şi totul renaşte,
împărtăşeşte împreună cu cei dragi
bucuria Învierii!
Paşte fericit!
La cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Castelul Bánffy de la Bonţida, aflat la aproximativ 35 km de Cluj-Napoca, va fi gazda unei proiecţii-eveniment cu totul speciale. Odessa în flăcări (r. Carmine Gallone, 1942), unul dintre titlurile de referinţă ale cinematografiei europene din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, recent redescoperit în arhivele de la Roma, va fi prezentat publicului pe data de 7 iunie2011.
Citește mai mult →
Duminică, 10 aprilie 2011, va avea loc prima ediţie a Maratonului Intenaţional Cluj-Napoca. Asociaţia Runners Club şi agenţia Respect Media, în colaborare cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj şi Federaţia Română de Atletism, sunt organizatorii acestui amplu eveniment sportiv.
Citește mai mult →