Plimbare de sfârşit de vară în Grădina Botanică

Un loc pe care nu ar trebui sa-l rateze nici un clujean şi nici un vizitator al Clujului este, după cum vă mai spuneam,  Grădina Botanică “Alexandru Borza” din Cluj, oaza de linişte a oraşului numărul  1 al Transilvaniei. Am mai trecut în revistă frumoasa Grădină botanică, aşa că mă refer acum doar le zilele de sfârşit de august şi început de septembrie, când florile încă răspândesc parfumuri tandre, când soarele a fost la fel de generos cu noi ca în toiul lunii iulie, când aleile respiră aerul bun al dimineţii odată cu vizitatorii harnici. Cele mai rafinate culori şi forme de flori vă aşteaptă chiar şi în septembrie la Grădina Botanică din Cluj! Iată şi câteva fotografii făcute special pentru voi, dragi prieteni.

Sunt fotografii simple, care să vă aducă pe aleile grădinii,  pentru a descoperi daliile încă în floare, trandafirii de toamnă, alte flori şi aerul curat al celei mai verzi părţi din oraşul nostru.

 

Stropi de sufletAurora Georgescu,  Daurel, Zina ,  ,Rokssana, Teo Negura, Alice, Coolnewz, Dictaturajustitiei, G1B2I3Luna Patrata, Mirela Pete,Vera, Ioan Usca Vania,Napocel, Nea Costache, PapornitaSoriN,  Gabriela NeaguDanielle  , Gabi CimpocaVania, Zamfirpop.

30 comentarii

  1. avatar

    Sunt foarte frumoase imaginile care ne dau inca impresia ca suntem in toiul verii1 Ce bine ar fi! Asta nu pentru ca nu mi-ar place si toamna care are farmecul ei, dar imi place mai mult caldura!

    • avatar

      Traiasca VARA! Primavara si vara natura traieste din plin si noi odata cu ea. Sper ca toamna sa fie calda, insorita si fara ploi. sa tina cat mai mult vremea asta cu aspect de vara! Multumesc, Marycix,o zi frumoasa! :)

  2. avatar
    amica

    Ce-mi plac pozele simple, asa, ca toamna, simpla si timida. Imi amintesc de Grand Mogul, trandafirul acela splendid, dar acela era fotografiat in Iunie, vara, la inceput! Ce minunatie! O zi frumoasa! :)

  3. avatar

    Nu obosesc sa zic, ori de cate ori mi se pare ca nu-i prea deplasat: bucuria este o atitudine, deci o alegere…; nu numai vara, primavara…

    • avatar

      Frumoasa, deosebita exprimare! Da, alegem sa fim fericiti, si nu numai vara, primavara… Multumesc!

  4. avatar

    nu stiu de ce,dar cred ca gradina voastra botanica e mai ingrijita ca a noastra :)
    din pacate,a noastra gradina botanica percepe taxa de vizitare,dar e jalnica …si oricare dintre parcurile bucurestena arata cu mult mai bine…

    • avatar

      Nu am fost in gradina bucuresteana, dar sper sa vin tocmai pentru a vedea diferenta! Gradina noastra e foarte ingrijita, eu am surprins expres imagini mai romantice, din locuri mai putin umblate, ma rog, nu am fotografiat aleile principale si serele, unde e foarte curat si oingrijit. Uite, aici poti vedea mai multe poze facute de noi, daca doresti!
      http://www.clipedecluj.ro/galerie-foto/gradina-botanica/
      O zi senina! :)

  5. avatar

    La Gradina Botanica din Bucuresti nu vei vedea decat urmele unei frumuseti demult apuse…Si cand te gandesti ca in interior este si sediul Institutului Botanic. Daca s-ar face cu studentii niste activitati practice de horticultura, finalizate cu note, poate s-ar mai reface ceva din vechea splendoare.

    • avatar

      Vezi, Zina draga, cei care au idei bune nu lucreaza cu studentii…sau nu sunt luati in seama. E bine ca macar aici se lucreaza si e foarte bine intretinuta gradina. Poate vii la primavara la Cluj, s-o vizitam impreuna! :)

  6. avatar
    Napocel

    Avem o minunatie de gradina, tone de amintiri-mi trezeste

    • avatar

      Si acum e plin de trandafiri si alte flori, toate inflorite ca vara, poti sa faci o plimbare! :)

  7. avatar

    Faine imagini. Mă bucur că grădina botanică a Clujului trăieşte încă. Erau anii trecuţi nişte zvonuri proaste.

    • avatar

      Sa speram ca va fi la fel de bine intretinuta si frumoasa si in viitor! :)

  8. avatar

    Ce floare e in prima poza?la inceput credeam ca-i liliac, nu ar fi pentru prima oara sa infloreasca liliacul in septembrie/octombrie.
    Cred ca e cel mai frumos loc din Cluj, chiar si iarna.
    Sa ai o zi frumoasa, Mirela!

Trackbacks & Pingbacks

  1. Nici multumesc, nici du-te-n… colo! « lunapatrata
  2. Penthouse « Teo Negură
  3. Misiunea « Ioan Usca
  4. Mă las în continuare « Rokssana's Blog
  5. Parfumul primei zile de şcoală. Poveste parfumată « Mirela Pete. Blog
  6. Miercurea cu imagini. Frunze dansând toamna « Mirela Pete. Blog
  7. Still alive and kicking…. « androxa
  8. Miercurea fără cuvinte: Printre coloane ale infinitului « Stropi de suflet la vedere
  9. Miercurea fara cuvinte…Cricket in our bedroom…. « androxa
  10. Speranţa « Gabriela Elena
  11. Parfumul roadelor toamnei. Poveste parfumată « Mirela Pete. Blog
  12. Linişte | Gabriela Savitsky
  13. Milogi de serviciu « Teo Negură
  14. Paporniţa cu muzichii autohtone (6) | Ţara vorbelor în vânt

Lasa un Comentariu