Ştranduri şi piscine din Cluj

Merg la pas, dar la pas de om toropit de căldură, deoarece străzile, aproape pustii la ora aceasta de după amiază lungă şi târzie de vară încinsă, apar aproape goale şi stranii….Am impresia, sub imperiul azuriu al cerului golit de orice urmă de nor, incredibil de albastru şi de frumos, că sunt pe străzile Taorminei, sub soarele sicilian al miezului de vară! Studenţii trăiesc emoţia ultimei sesiuni (cei norocoşi şi studioşi!), absolvenţii de liceu tremură de grija bac-ului, iar viitorii liceeni dau probele la română şi mate, introduse din nou, ca pe vremuri, din fericire (părerea mea). Baftă tuturor! Dar noi unde ne răcorim?! Într-un sezon ce se anunţă a fi de-a dreptul torid, căutăm mai mult decât o răcoritoare de la gheaţă. Aşa că, cele trei ştranduri care au primit autorizaţie de funcţionare: Sun-West, Clujana si Bazinul Olimpic şi-au deschis porţile pentru amatorii de băi şi bălăceală, combinate cu plajă.

Citește mai mult →

Emblemele Clujului

Turnul croitorilor, Teatrul Naţional, Biserica Sf. Mihail, Ansamblul monumental Matia Corvin, Grădina botanică, Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, Catedrala Ortodoxă din Cluj, Statuia Sfântului Gheorghe omorând balaurul, Cetățuia…Iată câteva embleme prin care frumosul nostru oraş este cunoscut şi recunoscut în ţara.

Turnul croitorilor, sau Bastionul Croitorilor, datează din secolul al XV-lea, fiind pomenit în documente pentru prima oară în 1475, în privilegiul comun al breslei croitorilor şi al postăvarilor. Azi, înfăţişarea sa şi a porţiunii de zid păstrat este determinată în mare parte de lucrările de renovare din anii 1956-1957. A mai fost o renovare importantă în anii 2007-2008.

Citește mai mult →