Lucian Pintilie omagiat. Trofeul Transilvania se duce în Argentina

“Am din nou speranţa că pot face filme neaşteptate pentru publicul care mă iubeşte.”
Lucian Pintilie
regizor

Închiderea celei de-a zecea ediţii jubiliare a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a avut loc ieri, sâmbătă 11 iunie, la Cluj-Napoca. Festivalul s-aîncheiat glorios, cu premierea uneia dintre cele mai mari personalităţi artistice româneşti, regizorul Lucian Pintilie. Celebrul realizator al capodoperelor „Reconstituirea” şi „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Balanţa”, Lucian Pintilie, a fost aplaudat frenetic minute în şir. Sala arhiplină s-a ridicat în picioare pentru acest moment omagial. Pintilie a răspuns la rândul său cu mulţumiri, adresate publicului şi organizatorilor Tudor Giurgiu şi Mihai Chirilov, „artizanii” acestui moment jubiliar.

Citește mai mult →

George Motoi întâlneste publicul la TIFF

Azi, sâmbătă, 11 iunie, George Motoi întâlneste publicul la TIFF!

George Motoi

George Motoi

La ediţia cu numărul zece a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, unul dintre cei mai remarcabili şi cunoscuţi actori români de teatru şi film din ultima jumătate de secol, George Motoi, va fi omagiat prin acordarea Premiului pentru Întreaga Activitate, acordat unei personalităţi din cinematografia autohtonă.

Actorul va fi prezent la proiecţia filmului Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu (regia Malvina Urşianu) la Cinema Arta, ora 15.00.

Citește mai mult →

Evenimente la TIFF 2011

Jacqueline Bisset, una dintre marile frumuseţi ale ecranului european în anii ’70-’80, va fi omagiată la TIFF 2011 prin acordarea Premiului Special pentru Contribuţia Adusă la Cinematografia Mondială în cadrul Galei de Închidere a celei de-a zecea ediţii a festivalului, care va avea loc sâmbătă, 11 iunie. Jacqueline Bisset nu este, însă, doar o mare frumuseţe (care, în plus faţă de multe dintre „idoliţele” de astăzi, avea şi distincţie, şi graţie), ci şi o actriţă în adevăratul înţeles al cuvântului

Citește mai mult →

Ediţia a X-a, ediţie aniversară TIFF

Ieri seară, în Piaţa Unirii, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, TIFF. Presa spune că au fost peste 2000 de oameni, nouă ni s-au părut mai mulţi, păreau foarte mulţi, dornici să vadă proiecţia care a inaugurat ediţia aniversară a festivalului. Spaţiul de proiecţie din Cluj-Napoca este Ursus Open Air, gazda festivalului fiind Tudor Giurgiu – preşedintele şi fondatorul TIFF, care a mulţumit tuturor celor ce au ajutat festivalul să ajungă la ediţia cu numărul zece. Aceştia au fost  invitaţi  pe scenă şi recompensaţi cu Diploma pentru Susţinerea Festivalului Internaţional de Film Transilvania – 2002-2011.

Citește mai mult →

Proiecție la Castelul Banffy în cadrul TIFF

La cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Castelul Bánffy de la Bonţida, aflat la aproximativ 35 km de Cluj-Napoca, va fi gazda unei proiecţii-eveniment cu totul speciale. Odessa în flăcări (r. Carmine Gallone, 1942), unul dintre titlurile de referinţă ale cinematografiei europene din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, recent redescoperit în arhivele de la Roma, va fi prezentat publicului pe data de 7 iunie2011.

Citește mai mult →