Teatrul Naţional ”Lucian Blaga”

Cum să uit ziua în care am pășit prima dată în sala Teatrului Naţional din Cluj? Ar fi o impietate, vă asigur. Iubesc teatrul, opera și baletul cu pasiune, le ador, aș putea declara că nu pot trăi, sau că aș trăi mult mai greu fără aceste minunăţii. Era un matineu. Se juca Liliacul (Die Fledermaus), opereta în trei acte de Johann Strauss-fiul. Mă uitam cu gura căscată la scaunele tapiţate cu catifea roșie, la combinaţia de auriu, roșu, alb-ivoriu și mahon. Eram terminată de emoţii. Acum  nu mai știu dacă aveam emoţii datorită muzicii, dansului și costumelor, sau pentru că stăteam nemișcată, cu grijă pentru catifeaua roșie, nu pentru stofa ecosez a rochiei mele de gală. Nu respiram, de teamă să nu stric vraja. Mama mi-a sugerat să fiu mai degajată, asigurându-mă că nu va fi ultima dată că mă aflu acolo. Câtă dreptate avea! De sute de ori am trecut pragul măreţului edificiu! Dar vraja primei întâlniri nu se uită ușor. Sedusă, prinsă în mreje, fredonam ceva din Liliacul pe furiș, în camera mea de copil încă la grădiniţă. În pauză n-am vrut nici suc, nici ciocolată. Stăteam împietrită și-mi juram să mă fac actriţă, cântăreaţă de operă, balerină, orice, dar să fiu acolo. Cu totul. Zi și noapte! Era primăvară și odată ajunsă acasă, am trăit una din acele nostalgii rare la vârsta copilăriei. Mi-am dorit ca a doua zi să mă întorc acolo!  N-a fost a doua zi, dar a fost duminica următoare. Și de încă 1001 de ori! Și va mai fi.

Citește mai mult →